Și în 2024, Primăria Slatina va conferi ”Diplomă de merit”

0
539

Pe data de 20 ianuarie 2024, orașul Slatina împlinește 656 de ani de la prima atestare documentară, moment important în istoria localității. Ca în fiecare an, pentru a omagia trecutul de secole al orașului, Consiliul Local și Primăria municipiului Slatina organizează , în perioada 20-24 ianuarie 2024, manifestarea ”Gala Laureaților”, manifestare care își propune să evidențieze cele mai importante momente și performanțele remarcabile obținute de slătineni în anul anterior, rezultatele înregistrate de către aceștia în activitate contribuind la dezvoltarea municipiului.

În acest sens,  următoarele instituții, asociații, persoane fizice și persoane juridice care au contribuit în anul 2023 la dezvoltarea vieții economice, sociale, culturale a municipiului Slatina, li se va conferi ”Diplomă de merit”.

GEORGE SMARANDACHE – PERSONALITATEA ANULUI ÎN CULTURĂ pentru activitatea culturală desfășurată în municipiul Slatina. Este cunoscut pentru aportul de cultură pe care l-a adus municipiului nostru fiind un foarte bun scriitor, compunând chiar și scenarii teatrale. De curând a lansat la Coteana, localitatea sa natală, trei volume de cărți, Fluturele alb, Colonelul și Pețitorii. De asemenea, în ultima perioadă scrie cărți pentru copii, acum fiind la a cincea de acest gen. În ultimii doi ani, George Smarandache s-a implicat în recuperarea unei Brățari Dacice, un tezaur foarte important pentru județul nostru, de la Muzeul Național de Istorie, dar a adus în custodia muzeală mai multe
tezaure numismatice, găsite de către cercetători amatori, pasionați de istorie.
VALERU CIUREA – PERSONALITATEA ANULUI ÎN CULTURĂ pentru activitatea culturală desfășurată în municipiul Slatina în colaborare cu Autoritățile publice locale și județene Un iubitor al culturii și o viață întreagă în slujba artei. Vorbim despre unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai orașului nostru: Valeru Ciurea, un iubitor al frumosului în toate formele sale și mai ales, un adevărat reprezentant al valorilor Slatinei și județului nostru. Un om al tradițiilor și obiceiurilor, un pasionat de fotografie, de arte plastice, film și teatru, Valeru Ciurea a susținut, de-a lungul timpului, o activitate complexă și diversă în domeniul artei: de la dezbateri pe teme culturale tradiționale, la expoziții de artă și fotografie, până la pelicule de film și documentare.
ECONOMIE
DORINEL UMBRĂRESCU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN ECONOMIE – contribuția sa la dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Olt; Dorinel Umbrărescu a pus bazele celor două companii care i-au adus succesul, Technostrade și Spedition UMB, firmele care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Olt prin construcția Drumului Expres Craiova – Pitești.
SPORT
DIANA LIXĂNDROIU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN SPORT. Este componentă a lotului de handbal al Echipei Naționale a României și al Echipei de Handbal C.S.M. SLATINA. În anul 2023, a fost medaliată cu bronz la Campionatul European desfășurat la Pitești și a
participat cu lotul Echipei feminine de handbal la Campionatul Mondial desfășurat în
Danemarca, Suedia și Norvegia.
ANDREEA JIFCU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN SPORT. Tenisul de masă este o ramură sportivă în care Oltul a excelat de-a lungul timpului și a pus municipiul nostru pe harta sportului de performanță. Andreea Jifcu, o tânără de doar 15 ani din Slatina, considerată o sportiva de aur a județului nostru, cu un potențial uriaș pentru a ajunge o sportivă de top. În prezent, Andreea Jifcu este legitimată la Clubul Sportiv Municipal Slatina și este pregătită de către antrenoarele Felicia Coneschi și Andreea Zanfir. Are în palmares multe
medalii obținute la campionatele naționale și internaționale iar în vara anului 2022 slătineanca a obținut, alături de lotul național de tenis de masă U15, titlul de campioană europeană. În anul 2023 a obținut medalia de aur la competiția TOP 16 U15, desfășurată la Dumbrăvița în județul Timiș.
SOCIAL
LAURA POPESCU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN DOMENIUL SOCIAL. Este licentiata a Facultatii de Drept din cadrul Universatii “Titu Maiorescu” din Bucuresti, si absolventa a masterului de „Stiinte penale” din cadrul aceleasi facultati. Pasionata de sustenabilitate si de drepturile omului, a urmat studiile de masterat din cadrul Bologna Business School – Italia, cu titlul “Sustainability Transition Management”. De asemenea, este trainer si
expert in egalitate de sanse. A reprezentat compania ca speaker in cadrul evenimentului de
sustenabilitate “Romania ESG Forum” si se ghideaza in viata dupa motto-ul “Fii schimbarea pe care doresti sa o vezi in lume”. Ajutata de Echipa de Proiecte Sociale din cadrul ARTROM STEEL TUBES SA, este initiatoarea mai multor proiecte sociale care au avut un impact in comunitatea din Judetul Olt, dar si in judetul Caras-Severin. În 2023, cel mai important proiect a fost Proiectul de Parteneriat Educațional privind prevenirea fenomenului de Bullying, denumit pe scurt “STOP BULLYING”, care s-a derulat la Slatina si la Resita.
I. PERSOANE FIZICE
FLORIN HOMOREAN – pentru coordonarea activității Instituției Prefectului –
Județul Olt în perioada decembrie 2019 – august 2023 și pentru menţinerea climatului de
pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale.
Echipa Invictus, reprezentată la nivel local și județean prin Ciobanu Vasile, Ștefania
Purcărea și Sîrbu Sorin – pentru participarea anuală la Ștafeta Veteranilor ce a adus laolaltă
aproximativ 1300 de voluntari „Invictus”: civili, militari, sportivi de performanță sau
amatori, care au alergat împreună cu în același gând al respectului față de eroii de ieri și de
astăzi ai României și în spiritul Invictus.
II. Instituţii publice
1. Consiliul Judeţean Olt – pentru permanenta preocupare în atragerea resurselor financiare europene în scopul creşterii calităţii vieţii, pentru proiectele implementate în municipiul Slatina, aici amintind de investiția alocată dezvoltării și modernizării secțiilor Spitalului Județean de Urgență Slatina, investiția alocată pentru modernizarea infrastructurii rutiere din județul Olt și reabilitarea termică pentru creșterea eficienței energetice la clădirea sediului Centrului Militar Județean Olt.
2. Inspectoratul Județean de Poliție Olt – pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în municipiul Slatina; pentru îndeplinirea cu succes a tuturor acțiunilor ce vizează bunăstarea cetățenilor din municipiul Slatina.
3. Inspectoratul de Jandarmi al Județului Olt – pentru menținerea ordinii publice și pentru buna colaborare în cadrul evenimentelor culturale, sociale și sportive derulate la nivelul municipiul Slatina;
4. Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt – pentru
implicarea în salvarea vieților omenești și bunurilor materiale ale cetățenilor din municipiul
Slatina;
5. Inspectoratul Școlar Județean Olt – pentru menținerea standardelor înalte în domeniul educației și pentru o bună colaborare în ceea ce privește derularea activităților culturale organizate în parteneriat cu Primăria municipiului Slatina.
III. Asociații și fundații
1. Asociația Culturală „Olt-Artis”, reprezentată prin domnul Dincă Nicolae – pentru
activitatea teatrală desfășurată în municipiul Slatina
2. Asociația Culturală „Iordache Art”, reprezentată prin domnul Remus Iordache –
pentru activitatea teatrală desfășurată în municipiul Slatina
3. Asociația Culturală ASCDE, reprezentată prin domnul Ion Nicolae – pentru activitatea
teatrală desfășurată în municipiul Slatina
IV. Agenţi economici
• pentru investițiile concretizate până în prezent, pentru implicarea în viața socială și economică a
municipiului Slatina, cu impact pozitiv în dezvoltarea economică a municipiului Slatina:
1. PIRELLI TYRES ROMANIA S.R.L.
2. PRYSMIAN CABLURI ŞI SISTEME S.A.
3. TMK – ARTROM S.A.
4. BEKAERT SLATINA S.R.L.
5. ALRO S.A.
• pentru investițiile realizate în dezvoltarea municipiului Slatina:
S.C. WAREHOUSES DE PAUW ROMANIA S.R.L. – EXTINDERE DEPOZIT ȘI AMENAJARE BIROURI, ANEXE TEHNICE ȘI AMENAJARI EXTERIOARE;