Scornicești: pieton lovit mortal

0
413

Un pieton în vârstă de 78 de ani și-a pierdut viața pe strada Rusciori, din orașul Scornicești, după ce a fost lovit de o mașină.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din comuna Poboru și un pieton, respectiv un bărbat de 78 de ani, din orașul Scornicești.

În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat.” transmite IPJ Olt.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.