Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” a deschis atelierele din cadrul programului educațional ”ȘCOALA DE VARĂ”.
”Școala de Vară” își propune să scoată din rutină copiii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani și să-i antreneze în activități care îi relaxează și în același timp, le stimulează imaginația și creativitatea.
Până pe data de 11 iulie, copiii sunt așteptați la ateliere în limbi străine „Micul Turist”, lectură interactivă-gestionarea emoțiilor, sesiune de educație juridică, dans popular, tehnici de desen, jocuri teatrale, quilling și zumba kids.