Psihiatrul Cristina Mischie, trei ani de închisoare. Primea șpagă pentru pensionarea pe caz de boală

0
1376

Cristina Mischie, psihiatrul de la Spitalului Județean de Urgență Slatina, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul șpăgii pentru pensionarea pe caz de boală. Magistrații Tribunalului Olt s-au pronunțat joi, 19 noiembrie, însă decizia nu este definitive și poate fi atacată cu apel.

Medicul Cristina Mischie, acuzată de infracțiunea de luare de mită, în formă continuată – două fapte a primit trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere 3 ani. Va fi nevoită să facă și muncă în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 zile, la Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri (cultură, în activități plasare public în sala de spectacol, control bilete, supraveghere sală etc.) sau la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” (cultură, în activități de reamplasare a mobilierului bibliotecii, manipularea fondului de unități de bibliotecă: cărți, publicații periodice, documente audio-video etc.).

Ilie Constantin, infirmier la Spitalul Județean de Urgență Slatina, acuzat de infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată – cinci fapte, instigare la dare de mită, în formă continuată – două fapte a primit 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere 4 ani.

Florina Vlaicu, concubina infirmierului Ilie, acuzată de săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată – două fapte și dare de mită: 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere 4 ani.

Marilena Jianu – consilier Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, acuzată de săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de trafic de influenţă a primit 2 ani închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere 4 ani.

Marin Pistolea, unul dintre cei care a dat șpagă pentru a se pensiona pe caz de boală, acuzat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani.

Anchetatorii au stabilit modul în care Cristina Mischie, medic șef la Psihiatria Spitalului Slatina, a săvârșit faptele ilegale pe parcursului anului 2017. Medicul condiționa actul medical de sume de bani.

„Medicul M.C., la data de 16 mai 2017, a primit suma de 300 lei de la V.F., pentru internarea medicală de zi și acordarea prelungirii concediului medical pentru B.G. (Georgeta Berlinschi n.r.). Ulterior, la data de 29 iunie 2017, medicul M.C., având aceeași rezoluție infracțională privind primirea de bani necuveniți, a primit de la Z.F., suma de 100 lei, pentru internarea medicală continuă a acesteia la Secția de Psihiatrie a SJU Slatina și emiterea scrisorii medicale. Inculpatul C.I., infirmier în cadrul Secției Psihiatrie a SJU Slatina, prevalându-se de această calitate, în perioada aprilie – mai 2017, împreună cu inculpata J.M. (Marilena Jianu n.r.), care s-a prevalat și aceasta de calitatea de consilier în cadrul DGASPC Olt, a pretins și a primit suma de 3.000 de lei de la B.G., în schimbul promisiunii că va interveni, împreună cu inculpata J.M., și va determina cadrele medicale competente, să elibereze actele medicale necesare întocmirii dosarului numitei B.G. și facilitarea încadrării acesteia în grad de invaliditate și de handicap și pe cale de consecința a obținerii unor pensii pe caz de boală”, au precizat anchetatorii.

În același dosar, Tribunalul Olt a condamnat pe baza acordurilor de recunoaștere a vinovăției, în data de 28 februarie 2019, pe Georgeta Berlinschi la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.