Clubul Rotary Caracal, Societatea Română de Cardiologie, Fundația Română a Inimii, în parteneriat cu Consiliul Local și Primaria Municipiului Caracal, lansează programul ”Promenada Inimilor 2021”cu ocazia Săptămânii Mondiale a Inimii ce are loc în perioada 22-29 septembrie.
Proiectul constă în amenajarea Traseului „Promenada Inimilor” în Parcul Constantin Poroineanu din Caracal, traseu cu o lungime de 2,5 km, iar obiectivul programului este acela de a încuraja persoanele de toate vârstele să facă mișcare, ca parte importanta a prevenției cardiovasculare.
”La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?” spune Dan Gaiţă – profesor de cardiologie și membru Rotary.
În 2014, programul „Promenada Inimilor” a vizat 35 de orașe din Romania, stabilind trasee pe care oamenii sunt încurajati să le parcurga cat mai des cu putinta și, pentru ca pietonii să poata tine evidenta kilometrilor parcurși, traseele fiind marcate cu semne atractive, ușor de observat.