Preot din Olt, condamnat la șase ani de pușcărie, după ce a accidentat mortal un copil, la Bobicești

0
467

Preotul din satul Braneț, comuna Bîrza-județul Olt, care a lovit mortal un adolescent de 15 ani, la începutul acestui an, pe raza comunei Bobicești, a fost condamnat la șase ani de închisoare. Magistrații Judecătoriei Balș l-au condamnat pe bărbatul de 57 de ani pentru trei infracțiuni: ucidere din culpă, conducerea sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de patru ani de închisoare, la care s-a adăugat un sport de doi ani.

„În baza art. 192 alin. 1,2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul U N F, la pedeapsa de 4 (patru ) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 336 alin.1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul U N F cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.338 alin.2 C.pen. , cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul Uţoiu Negrea Florian, (…), la pedeapsa de 3(trei)ani şi 6 ( şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea stării locului sau ștergerea urmele acestuia. În baza art. 38 alin. 2 C. pen. constată că infracțiunile pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză au fost comise în condiţiile concursului formal de infracţiuni. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul pedepselor stabilite , respectiv un spor de 2 (ani ) închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare”, se arată în decizia magistraților Judecătoriei Balș.

Totodată, instanța a admis acțiunea civilă, iar asigurătorul trebuie să plătească familiei minorului peste 100.000 de euro.

Decizia magistraților nu este definitivă și a fost atacată cu apel atât de familia greu încercată, de firma de asigurări, dar și de preotul din Braneț. Dosarul a ajuns pe masa magistraților Curții de Apel Craiova, care au stabilit termen pentru 19 noiembrie 2021.

Pe 6 ianuarie 2021, preotul a fost arestat preventiv, iar de atunci se află în închisoare.

Accidentul de pe raza comunei Bobicești a avut loc pe 2 ianuarie 2021. Mașina condusă de bărbatul de 57 de ani, preot în satul Braneț, l-a lovit mortal pe adolescentul de 15 ani, din comuna Bobicești, ce se deplasa alături de un prieten pe un drum din localitatea olteană. Preotul, care era băut, nu i-a observat, lovindu-l mortal pe băiatul de 15 ani.

foto: Judecătoria Balș