Doar câteva zile au mai rămas până la Paște, iar conform tradiției oltenii vor grăbi acțiunile de curățare și igienizare a gospodăriilor, livezilor sau a viilor de vegetație uscată.
În majoritatea cazurilor resturile şi vegetaţia uscată sunt distruse prin ardere, iar astfel de acțiuni pot duce de multe ori la izbucnirea unor incendii de amploare, care afectează locuințe sau anexe gospodărești și pot duce și la pierderi de vieți omenești.
Potrivit ISU Olt, statistica anului trecut arată că din cele 1.125 de incendii produse pe teritoriul județului Olt, 357 de incendii s-au produs la gospodării, anexe și bunuri ale populației.
Specialiștii ISU Olt spun că oltenii trebuie să respecte următoarele reguli pentru a preveni izbucnirea unor incendii:
- focul deschis nu se foloseşte în locuri cu pericol de incendiu, în apropierea locuințelor, a anexelor gospodărești, lângă depozitele de furaje, pe câmpuri şi mirişti în apropierea pădurilor, precum şi în interiorul acestora;
- este interzisă arderea materialelor de orice natură, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale pe timp de vânt.
- păstraţi o rezervă de apă lângă locul unde aţi făcut focul, pentru a-l putea stinge imediat în cazul în care aţi considera că este pericol de a se extinde;
- colectaţi în grămezi vegetaţia uscată şi resturile vegetale, în cantităţi astfel încât arderea să poatã fi controlată;
- faceţi focul doar în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curăţaţi de vegetaţie suprafaţa din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cel puţin 5 m;
- faceţi focul numai numai pe timp de zi și supravegheaţi permanent arderea;
- anunţaţi orice incendiu la Numărul Unic 112 și acționați, cât este rațional posibil pentru limitarea propagării focului.