Polițist cercetat pentru infracțiuni grave

0
410

Procurorii secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au luat, la sfârșitul săptămânii măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, faţă de un lucrător de poliţie din cadrul IPJ Olt – Secţia 6 Poliţie Rurală Găneasa, Postul de Poliţie Curtişoara, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de favorizare a făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că a consemnat, în mod nereal, în cuprinsul unei declaraţii, faptul că persoana vătămată dintr-o cauză penală aflată în instrumentarea sa şi-a retras plângerea prealabilă, lucrătorul de poliţie propunând ulterior o soluţie de clasare ce a fost însuşită de către procuror, favorizând în felul acesta persoana cercetată”, spun procurorii secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului Olt. Împotriva lucrătorului de poliţie de la Postul de Poliţie Curtişoara – Secţia 6 Poliţie Rurală Găneasa, anchetatorii au luat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Poliţistul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Anchetat sub control judiciar, omul legii îşi poate exercita în continuare funcţia, însă este pus la dispoziţia IPJ Olt, urmând a-i fi repartizate sarcini şi atribuţii de serviciu restrânse. „În sarcina inculpatului nu s-a instituit, printre alte obligaţii, aceea de a-i interzice exercitarea profesiei de poliţist, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. 2 şi 4 din Lg. nr. 360/2002 republicată, privind statutul poliţistului, acesta urmează să fie pus la dispoziţie şi să-i fie repartizate sarcini şi atribuţii de serviciu restrânse”, se mai arată în comunicatul procurorilor olteni. Anchetatorii trebui să stabilească acum cu exactitate cum s-a petrecut acest nefericit eveniment care nu le face cinste deloc polițiștilor olteni.

Cristina Ciocan