Pieton, lovit de o mașină pe strada Cireașov, din Slatina

0
407

Un pieton în vârstă de 32 de ani a fost lovit de o mașină, în data de 3 Ianuarie, pe strada Cireașov, din municipiul Slatina. Accidentul rutier a fost anunțat prin apelul unic de urgență 112.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânar, în vârstă de 22 de ani, din comuna Bălteni și un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitate.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.” a transmis IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă.