PETRECERE CU ZECI DE PERSOANE, ÎN OLT, SPARTĂ DE POLIȚIE

0
399

Poliţiştii din Olt, împreună cu specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică și Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au continuat în ultimele zile controalele pentru a verifica în ce măsură sunt respectate măsurile anti-COVID-19, zeci de persoane fiind amendate.

Verificările au vizat zonele aglomerate, precum barurile, terasele, restaurantele, dar şi mijloacele de transport în comun. Au fost legitimate aproximativ 1.100 persoane, au fost verificate aproape 90 societăţi comerciale, dar şi 60 mijloace de transport în comun. S-au aplicat 160 sancţiuni contravenţionale,  în valoarea totală de 37.800 de lei, dintre care 157 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 31.800 de lei, 19 fiind aplicate persoanelor fizice în mijloacele de transport persoane. De asemenea au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale societăților comerciale cu privire la restricțiile de funcționare în spații închise, în valoare de 6.000 de lei.

Printre cei amendaţi s-a numărat și patronul unei societăți comerciale din Osica de Sus, care şi-a chemat zeci de prieteni la chef. Poliţiştii au întrerupt distracţia, amendându-l pe organizator cu 2.000 lei. „Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Osica de Sus, în jurul orelor 20:00, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe raza comunei Osica de Sus, în curtea unei societăţi comerciale, se desfăşura o petrecere la care participau aproximativ 30 de persoane.  Administratorul societăţii comerciale, un bărbat de 39 de ani, din localitate, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, persoanele aflate la faţa locului fiind dispersate“, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ ) Olt.

Amenzi în acelaşi cuantum au primit şi patronii de restaurante şi terase care au primit clienţi peste capacitatea maximă autorizată în această perioadă. „În seara zilei de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţia municipiului Slatina împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt au identificat pe raza municipiului Slatina două societăţi comerciale care desfăşurau activităţi de servire a publicului depăşind limita de 50% din capacitatea maximă a spaţiului închis. Cele două societăţi au fost sancţionate cu amenzi în valoare de câte 2.000 de lei fiecare“, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: pixabay.com