Peste 1.200 amenzi, pentru nereguli constatate pe șoselele județului

Date:

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Olt au derulat mai multe controale pe drumurile din județ, în perioada 16-22 mai, fiind aplicate 1.210 amenzi, în valoare totală de peste 350.000 de lei.

Totodată, pentru abaterile constatate, au fost reținute 143 permise de conducere, dintre care 92 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 20 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 31 pentru alte abateri.

Au mai fost reținute 71 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Polițiștii olteni spun că au fost constatate 12 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care șase pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cinci pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.

Articolul precedent
Articolul următor

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de...