Percheziții, la Slatina

Date:

Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat joi dimineața, 9 decembrie, 103 percheziții domiciliare în municipiul București și 36 de județe, printre care și Olt, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.

În Olt a fost o singură percheziție, în Slatina, iar potrivit reprezentanților IPJ Olt, nu s-a găsit nimic.

Potrivit unui comunicat remis de Poliția Română, acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.

„În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu. După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid”, spun anchetatorii.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...