Percheziții în Slatina, în Dosarul Rotunda

Date:

Zeci de colete cu tutun mărunțit au fost descoperite în șapte oficii ale Poștei Române din Slatina, ce urmau să ajungă la diverși clienți din țară.

„Ieri, 13 octombrie 2020, începând cu ora 17.00, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au  efectuat șapte percheziții pe raza municipiului Slatina, la sediul și punctele de lucru ale unui operator de servicii poștale și de curierat, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii unor infracțiuni prevăzute de Codul Fiscal. În urma perchezițiilor efectuate polițiștii de investigare a criminalității economice au găsit 30 de colete, în interiorul cărora erau 41 de kilograme de tutun mărunțit. Coletele urmau a fi expediate către diverse persoane fizice din țara”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.

Dosarul are legătură cu percheziţiile efectuate la mijlocul lunii septembrie, când nouă persoane au fost puse sub control judiciar, din cele 17 audiate. Au fost însă persoane care au continuat afacerea cu tutun de la Rotunda, de unde polițiștii au ridicat 226 de kilograme tutun mărunţit, peste 1.000 de kilograme de tutun foi şi două aparate de mărunţit, în valoare totală de aproximativ 52.000 de lei. Valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat se ridică la suma de 101.000 lei.

Articolul precedent
Articolul următor

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...