Percheziţii în Olt, într-un dosar privind traficul de migranţi

0
348

Zeci de percheziţii domiciliare au loc marţi dimineaţă în judeţele Timiş, Arad, Satu Mare, Caraş Severin, Alba, Olt, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt vizați cetățeni români și străini care s-au asociat în trei grupuri infracționale care adăposteau migranți în țara noastră pe care îi transportau mai apoi în Europa Centrală sau de Vest prin trecerea ilegală a frontierei în schimbul unor sume importante de bani.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2022, mai multe persoane, cetățeni români și cetățeni străini, s-ar fi constituit în trei grupuri infracționale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale.

Peste 60 de persoane urmează a fi conduse la audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi Criminalistic.

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor de poliție județene Timiş, Caraş-Severin, Arad, Alba, precum și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București, Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timişoara, inspectoratelor județene de jandarmi Arad, Caraş-Severin, Alba și Satu Mare.