În dimineața zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar de înșelăciune.
”În perioada mai 2020 – iunie 2021, mai mulți angajați ai unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitate efectuarea de activități de curierat rapid, cu puncte de lucru și în județul Olt, sunt bănuiți că, în timpul serviciului, și-ar fi însușit pe nedrept bunurile care le erau predate spre expediere sau le-ar fi înlocuit cu diverse bunuri, de o calitate inferioară.
Ulterior, ar fi întocmit documentația necesară pentru a ajunge la destinatar ori pentru a fi returnate expeditorului, cauzând astfel un prejudiciu material în dauna expeditorului, iar, în unele cazuri, în dauna beneficiarului.” se arată într-un comunicat de presă.
Valoarea totală a prejudiciului urmează a fi stabilită în cursul cercetărilor.
În urma percheziţiilor, 6 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate.