Percheziţii în Olt, într-un dosar de evaziune fiscală de aproximativ 1,5 milioane de lei

0
1050

Polițiștii de investigare a criminalității economice Olt au efectuat, joi dimineață,  mai multe percheziții percheziții pe raza județelor Olt și Teleorman, într-un dosar de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1.500.000 de lei. Șase  persoane au fost conduse la audieri.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat 13 percheziții pe raza județelor Olt și Teleorman, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale ale unor persoane juridice, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

În fapt, în perioada 2010 – 2016, doi bărbați, de 21 și de 52 de ani, ambii din orașul Drăgănești – Olt, fiind administratori la mai multe societăţi comerciale, ar fi înregistrat în evidențele contabile ale acestora facturi fiscale de achiziții mărfuri, care nu aveau la bază operaţiuni reale. Totodată, aceștia nu ar fi evidenţiat în documentele contabile veniturile obţinute în totalitate. Prin această modalitate, cei doi ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.500.000 de lei. Șase persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale  a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.