Un tânăr de 21 de ani, cu o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat a lovit un pieton, respectiv o femeie în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu. După accident, tânărul a schimbat locul șoferului cu o tânără, în vârstă de 24 de ani.
Potrivit unor surse, şoferul este poliţist în judeţul Constanţa.
Nefericitul eveniment a avut loc pe strada Vornicu Ureche, din Caracal.
Nefericitul eveniment a avut loc pe strada Vornicu Ureche, din Caracal.
”Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.
Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive.” transmite IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.