Olt: 531 locuri de muncă vacante, la Bursa Locurilor de Muncă

0
398

La Slatina, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor și în Caracal, în sediul Agenției Locale Caracal, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt organizează vineri, 17 mai, Bursa Locurilor de muncă. 

Acest eveniment se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă.

Până la această dată au fost contactaţi 110 agenţi economici, din care 44 au confirmat participarea, cu un număr de 531 locuri de muncă vacante, din care 36 sunt pentru persoanele cu studii superioare, principalele meserii fiind : inginer,  specialist in domeniul calitatii, electrician, gestionar depozit, mecanic auto, operator masini, operator introducere date, casier, lucrator comercial, confectioner, ambalator manual si  muncitori necalificati.

Subliniem că participarea la acest eveniment este gratuită atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru angajatori.” transmite AJOFM Olt.