OFICIAL. Filmul sinuciderii de la Spitalul Slatina

0
1962

Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, spune că pacientul s-a aruncat pe geamul salonului în care era internat la o jumătate de oră după administrarea tratamentului.

„În data de 7 mai, în jurul orelor 09.00, la aproximativ 30 de minute după administrarea tratamentului medical, un pacient de sex masculin, în vârstă de 76 de ani, s-a aruncat pe geamul salonului în care era internat, în cadrul secției Cardiologie, la etajul cinci al Corpului Central al Spitalului Județean de Urgență Slatina”, a spus Rotea.

Pacientul a fost transportat de urgență în UPU Slatina, unde s-au efectuat procedurile de resuscitare, care nu au avut succes, fiind pronunțat decesul la ora de 9.50.

Potrivit reprezentanților Spitalului Slatina, pacientul fusese internat pe 2 mai, cu diagnosticul de anevrism aortă ascendentă, hipertensiune arterială și insuficiență cardiacă, starea pacientului fiind ameliorată la data incidentului. Pacientul nu era cunoscut cu antecedente psihiatrice.

Sinuciderea a avut loc în această dimineață, joi, 7 mai, ancheta fiind în derulare.