ÎNCĂ TREI PERSOANE DIN OLT, RĂPUSE DE COVID-19

0
398

 Grupul de Comunicare Strategică a raportat, luni, 22 februarie, 21 de noi infectări cu COVID-19, în judeţul Olt. Numărul total al persoanelor infectate a ajuns, astfel, la 11.161 de la începutul pandemiei.

Rata de infectare la nivelul județului este de 0,79 cazuri la 1.000 de locuitori.

De asemenea, autoritățile sanitare din Olt au raportat încă trei decese, numărul persoanelor care au pierdut lupta cu noul coronavirus ajungând la 257.

Până astăzi, 22 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 781.329 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

725.526 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.634 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 19.894 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 21.02.2021 (10:00) – 22.02.2021 (10:00) au fost raportate 47 de decese (31 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Sibiu, Timiș, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

 46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, se arată în buletinul de presă transmis de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.461. Dintre acestea, 972 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.881.162 de teste RT-PCR și 253.442 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.279 de teste RT-PCR (4.360 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.919 la cerere) și 3.976 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.255 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.481 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.585 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 177 de persoane.