Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat, miercuri, 28 aprilie, 20 de noi infectări cu COVID-19, în judeţul Olt. Numărul total al persoanelor infectate a ajuns, astfel, la 14.174 de la începutul pandemiei.
Rata de infectare la nivelul județului este de 1,24 cazuri la 1.000 de locuitori.
De asemenea, autoritățile sanitare din Olt au raportat încă patru decese, numărul persoanelor care au pierdut lupta cu noul coronavirus ajungând la 356.
Până astăzi, 28 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.051.779 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
983.040 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.240 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 27.833 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
„În intervalul 27.04.2021 (10:00) – 28.04.2021 (10:00) au fost raportate 150 de decese (72 bărbați și 78 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu,Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 9 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități”, se arată în buletinul de presă transmis de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.373. Dintre acestea, 1.325 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.316.396 deteste RT-PCR și 873.658 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.253 de teste RT-PCR (14.165 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.088 la cerere) și 10.037 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 31.666 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.532 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,44.932 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 100 de persoane.