Haine contrafăcute vândute într-o parcare din Slatina

0
722

Polițiștii olteni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe o platformă de vânzări online a fost postat un anunț prin care erau oferite spre comercializare mai multe articole vestimentare (geci și blugi), purtând inscripția unor mărci premium de renume.

Femeia, de 30 de ani, vindea hainele contrafăcute într-o parcare din Slatina.

„Cu această ocazie o femeie, de 30 de ani, a fost depistată într-o parcare din municipiul Slatina, având în portbagajul autoturismului personal mai multe articole vestimentare pe care le oferea spre comercializare. Aceasta oferea spre vânzare două geci și șase perechi de blugi, contra sumei de 2.000 de lei. Valoarea unor astfel de produse originale se ridică la aproximativ 6.500 de euro”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii cred că marfa este contrafăcută și au confiscate-o. Aceștia continuă cercetările pentru stabilirea caracterului contrafăcut/original al obiectelor ridicate și pentru stabilirea prejudiciului adus titularului mărcilor respective.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată și care îl prejudiciază pe titularul de marcă”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 84/ 1998 privind mărcile și indicațiile geografice.