GRAV. Trei olteni au fost prinși conducând băuți

0
399

Polițiștii olteni au descoperit mai multe nereguli în trafic, în urma controalelor derulate pe 1 iulie. Grav este că sunt șoferi care se urcă la volan după ce consumă alcool. 

Astfel, un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Slatina, conducea un autoturism pe strada Fundătura Oltului, fără a deține permis de conducere. Grav este că tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1.22mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Un alt bărbat conducea băut în Slatina.

„Acționând pe strada Crișan, din municipiul Slatina, polițiștii au depistat un bărbat, de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat o concentrație de 0.93mg/litru alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Totodată, pe raza orașului Balș, polițiștii au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu, după ce a consumat băuturi alcoolice. În cazul bărbatului, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Pe Drumul Național 6, la intersecția cu Varianta Ocolitoare 6G, pe raza municipiului Caracal, polițiștii au depistat un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în comuna Drăghiceni, în timp ce conducea o autoutilitară, având autorizația de circulație provizorie expirată.

Totodată, polițiștii au descoperit pe raza comunei Bucinișu, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Amărăștii de Jos, în timp ce conducea un motoscuter neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.