Fostul senator de Olt Dan Șova a fost condamnat miercuri, 17 noiembrie, de către magistrații Curții de Apel București la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul CET Govora. Decizia nu este însă definitivă. Totodată, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu și Mihai Bălan, fostul director al CET Govora.
Șova a mai fost condamnat și în vara anului 2018 de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiției la trei ani de închisoare, însă a fost eliberat după o jumătate de an, după ce Cutea Constituțională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la instanța supremă.
Ulterior, dosarul a fost mutat la Curtea de Apel București.
„Soluția pe scurt: s.p.204/F-I. În baza art.291 alin. (1) Cod penal raportat la art.6 şi art.7 alin.(1) lit. a) din Legea nr.78/2000, condamnă pe inculpatul ŞOVA Dan – Coman la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin.(1) lit. a), b) Cod penal, aplică inculpatului ŞOVA Dan – Coman pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, urmând să fie executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, aplică inculpatului ŞOVA Dan – Coman pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Pedeapsa se va executa în regim de deten?ie potrivit art. 60 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata măsurilor preventive privative de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) începând cu data de 03.12.2015 până la 08.02.2016, inclusiv ?i pedeapsa executată în baza MEPÎ nr. 77/20.06.2018 începând cu data de 20.06.2018 până la 19.12.2018, inclusiv. În baza art.291 alin. (2) Cod penal raportat la art.112 alin. (1) lit. e) Cod penal, confiscă de la inculpatul ŞOVA Dan – Coman suma de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii. În baza art.404 alin. (4) lit. c) raportat la art.250 ind. 2 Cod procedură penală, menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonan?a nr. 611/P/2015 din data de 25 ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului ŞOVA Dan – Coman, până la concurenţa sumei de 100.000 euro” se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel București.