Muzeul Județean Olt organizează Expoziția de pictură „In memoriam Traian Zorzoliu“ a artistului plastic Marcel Duțu la Galeria „Artis“ din Slatina. Expoziția va fi lansată în ziua de 14 decembrie, cu începere de la ora 17:00.
Artist Marcel Duțu a absolvit în 1999 Universitatea de Artă București, Secția Grafică și este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Vâlcea. Are un palmares impresionant de expoziții: aproximativ 30 de expoziții personale, 40 de expoziții de grup, precum și expoziții internaționale.
Din expoziţiile de grup organizate la Slatina amintim: (Casa de Cultură a Sindicatelor – 2001, Salonul de Iarnă – Muzeul Judeţean Olt – 2001 şi 2002, Galeria Art-Delia – 2003 şi 2004, Galeria Arta – 2005, 2006, 2007 şi 2008), precum şi la Muzeul de Artă Craiova, în 2009. În 2010 a fost prezent la Salonul de Toamnă de la Galeria „Artis“ a Muzeului Judeţean Olt, iar în 2011 era pe simezele Casei de Cultură din Calafat, dar şi la Galeriile de Artă Contemporană din Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei expoziţii de nivel naţional.
Din expozițiile personale trecem în revistă următoarele evenimente: la Muzeul Judeţean Olt (1993), Galeria „Vega“ Timişoara (1994), Biblioteca „Dumitru Popovici“ Drăgăneşti-Olt (2003 şi 2004), Galeria „Arta“ din Craiova (2005 şi 2007), Galeria „Artis“ Slatina (2008, 2009 şi 2011 – aceasta în memoria mastrului Nicolae Truţă) şi la Galeria Art-Delia Slatina (2010).
Lucrările artistului se află în colecții particulare din Germania, Italia, Armenia. De asemenea, a participat și la numeroase tabere de creație.