Două persoane, la spital, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier

0
556

Noaptea trecută, pe Drumul Național 65 – European 574, în afara localității Găneasa a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Slatina.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un pasager au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.” a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.