Două accidente rutiere în același timp pe șoselele județului

0
1361

Seria accidentelor rutiere în care persoane își pierd viața sau sunt rănite, pare că nu se mai termină. De două zile județul nostru pare că este urmărit de un blestem. În mai puțin de 48 de ore au avut loc cinci accidente soldate din nefericire și cu pierderi omeneși.

Pompierii Stației Scornicești cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, au intervenit duminică după amiază la un accident rutier produs pe Drumul European 574, în localitatea Optași.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, șoferul unuia dintre autoturisme rămânând încarcerat. Bărbatul încarcerat, în vârstă de 50 de ani, din București, a fost extras din autoturism în scurt timp de la sosirea echipajelor și a fost preluat, conștient, de echipajele medicale. Pacientul prezenta dureri la bazin și la coloana vertebrală și a fost transportat la UPU Slatina.

La UPU Slatina au ajuns alti doi răniți, pasageri în autoturismele implicate în accident, o femeie, în vârstă de 51 de ani, din București, cu traumatism toracic și un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin.

În timp ce salvatorii au acționat la Optași, prin serviciul de urgență a fost anunțat un nou accident la Saru.

Un nou accident la Pădurea Saru

Un autoturism marca BMW a ajuns în pădurea de la Saru după ce șoferul de 18 ani a pierdut controlul volanului.

Trei tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, duminică după-amiază, în zona Pădurea Saru. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje SMURD de la subunitățile din Slatina și Balș și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

Cei trei tineri, în vârsta de 18, 20 și 22 de ani, cu traumatisme minore și excoriații multiple, au fost transportați la UPU Slatina.

Șoferul, 18 ani, din Slatina, excoriatii și dureri la membrele inferioare și superioare.
O tânără, 22 de ani, din Pleșoiu, excoriații la cap, membrele superioare, traumarism lombar și traumatism toracic. A doua tânără, 20 de ani, din Slatina, cu multiple excoriații, traumarism toracic.
Apropiați ai celor din mașină au declarat că tinerii mergeau la Craiova, la facultate, în prima curbă de la Saru a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat după care a aterizat pe roți.
Mașina a fost găsită în pădure, la apox 10 metri de carosabil.