Doi tineri din Olt, omorâți în Teleorman

0
674

O fată de 16 ani şi un băiat de 18 ani, ambii cu domiciliul în Olt, au fost omorâţi de un cetățean din Roșiori de Vede. Trupurile neînsuflețite ale victimelor au fost abandonate într-o casă părăsită din Drăgăneşti de Vede:

În ziua de 25 octombrie a.c., un cetățean din Municipiul Turnu Măgurele a sesizat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 , faptul că în noaptea de 24 spre 25, fratele său de 18 ani și concubina acestuia de 16 ani, ambii domiciliați în județul Olt, au dispărut din locuința comună pe care o aveau în municipiul Turnu Măgurele.

Echipa operativă constituită în cadrul Serviciului de Investigații Criminale în urma activităților și investigațiilor operative desfășurate, a rezultat faptul că un bărbat de 24 de ani din municipiul Roșiori de Vede s-ar fi deplasat la locuința comună a acestora, unde din motive necunoscute și care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi izbucnit un conflict aplicându-le celor doi mai multe lovituri, care le-ar fi provocat leziuni cauzând decesul.

Acesta ar fi transportat ulterior cadavrele cu ajutorul unui autoturism cu care se deplasa, pe raza comunei Drăgănești de Vede, ascunzându-le într-o casă de locuit părăsită.” informează IPJ Teleorman.

Suspectul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lânga Trubunalul Teleorman.