Polițiștii slătineni au reținut doi tineri cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Potrivit oamenilor legii, pe 9 octombrie 2025, în jurul orei 04:45, un bărbat a sesizat poliția cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Crișan, din Slatina, ar fi fost agresat fizic de două persoane necunoscute, care i-ar fi sustras suma de 10.000 de lei.
Imediat după sesizare, a fost constituită o echipă complexă de cercetare, care au demarat activități ample de investigare, documentare și analiză operativă.
În urma unor informații operative gestionate cu promptitudine, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au localizat și oprit pe Drumul Expres 12 (DEX12) un autoturism în care se aflau cei doi tineri care au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.
”În urma administrării probatoriului, față de cei doi tineri au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Prin activitatea desfășurată, polițiștii olteni au reușit clarificarea cauzei într-un timp foarte scurt, precum și recuperarea aproape integrală a sumei sustrase, demonstrând încă o dată profesionalismul, dedicarea și eficiența acestora.
Activitățile desfășurate de polițiști au beneficiat de sprijinul Poliției Locale Slatina, care a pus la dispoziție imagini de pe camerele de supraveghere video, contribuind astfel la identificarea rapidă a persoanelor bănuite și la documentarea cu exactitate a traseului acestora.” transmite IPJ Olt.