Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din orașul Piatra-Olt, și-a omorât concubina, aplicându-i mai multe lovituri cu securea în zona capului. Victima avea 42 de ani și era din comuna Pârșcoveni. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
”Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Piatra-Olt, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, ar fi lovit-o cu o secure în zona capului pe concubina sa, respectiv o femeie, în vârstă de 42 de ani, din comuna Pârșcoveni, județul Olt.
În urma evenimentului, femeia a decedat, iar trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.” transmite IPJ Olt.
În urma probatoriului administrat, la data de 9 ianuarie, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore față de tânărul de 34 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat Tribunalului Olt, cu propuneri legale, în cursul zilei de 10 ianuarie 2024.