VIDEO. Nereguli grave în balastierele din Olt: Patru dosare penale și un agent economic cu activitatea suspendată

0
653

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Olt și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu au derulat, în perioada 22-24 septembrie, controale la balastierele din județ. În urma verificărilor, au fost întocmire patru dosare penale pentru evaziune fiscală și executare de activități miniere fără permis sau licență.

În cadrul activităților, au fost efectuate verificări la un număr de 16 operatori economici ce desfășoară activități în domeniul exploatării agregatelor minerale naturale, de pe raza județului Olt.

„Astfel, în urma verificărilor, au fost întocmite patru dosare de urmărire penală, fiind constatate șapte infracțiuni, dintre care: evaziune fiscală (1), executarea de activități miniere fără permis sau licență (1), exercitarea fără drept a unei profesii sau activități (1) și executarea, modificarea sau extinderea lucrărilor, construcțiilor sau instalațiilor pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul de gospodărire a apelor sau fără notificarea unor astfel de lucrări (4)”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Totodată, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 250.000 de lei, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării activității unui agent economic.

De asemenea, a fost aplicat un sechestru pe utilaje, în valoare totală de 1.050.000 de lei.

Reprezentanții IPJ Olt nu au făcut publice nici măcar localitățile pe raza cărora funcționează balastierele.