Comercianţi de pâine din Olt, amendaţi de Protecţia Consumatorilor

0
343

Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt au desfăşurat, recent, mai multe controale pe raza judeţului, pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind comercializarea produselor de morărit şi panificaţie. Dintre cei 30 de operatori economici controlaţi, la opt dintre aceştia s-au constatat abateri de la legislaţia în vigoare. Pentru deficienţele constatate, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat trei amenzi în valoare totală de 54 milioane de lei vechi şi cinci avertismente. Şeful CJPC Olt, comisarul şef adjunct Angelica Filotie, a declarat că sancţiunile au fost date pentru neafișarea la locul de desfășurare a activității din zona publică a denumirii societății, neafişarea la loc vizibil a orarului de functionare și a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară şi neafișarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.