Un accident de circulație, în care au fost implicate două mașini, a avut loc luni dimineață, 14 martie, pe Centura Ocolitoare a municipiului Caracal. O femeie, pasageră într-un autoturism, a ajuns la Spitalul Municipal Caracal pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar cele două mașini au fost serios avariate. Evenimentul rutier s-a produs pentru că din acea intersecție lipsește indicatorul „STOP”.
Cele trei echipaje de la Municipiul Caracal și de la Poliția Rutieră, care au efectuat cercetarea la fața locului, n-au observat un lucru simplu pe care îl poate sesiza orice trecător cu puține cunoștințe de circulație: că lipsește indicatorul de circulație „STOP” din direcția în care venea conducătoarea auto implicată în accident.
Polițiștii s-au limitat în a face o cercetare mediocră și să-l incrimineze pe șofer pentru o faptă pe care nu a făcut-o cu responsabilitate și cu bună știință, pentru că nu avea cum să-și dea seama, mai ales că nu este din Caracal sau din zona limitrofă, că acel drum nu are prioritate.
Interesant este că această Centură Ocolitoare a Caracalului a primit deja porecla „Centura Morții”, pentru că în acea intersecție au avut loc multe accidente cu consecințe deosebit de grave. Centura a fost proiectată prost, gândită prost și nu s-a făcut de atunci până acum nimic în acest sens. Au loc accidente peste accidente, dar nu vin cu o soluție pentru reducerea numărului accidentelor.
Am semnalat directorului Secției Drumuri Naționale Slatina, Adrian Motorga, faptul că lipsește acel indicator de circulație. Acesta ne-a confirmat acest fapt, declarând că șeful de district l-a informat că sunt niște indicatoare lipsă, furate de persoane iresponsabile.
Întrebarea pentru domnul director și pentru polițiștii care au trecut, zilele acestea, pe acea porțiune de drum, cum au putut să doarmă dacă știau că acolo lipsește un indicator rutier, iar persoanele ce tranzitează zona pot să cadă pradă unui eveniment deosebit de grav. Suntem curioși dacă polițiștii au luat măsuri de sancționare a administratorului drumului, în speță Drumuri Naționale, pentru că nu există indicator de circulație.
În urma investigațiilor făcute de Gazeta Oltului, prin chestionarea unor șoferi, a reieșit faptul că acest indicator lipsește de ceva vreme.
Cum au putut să doarmă factorii de decizie, dacă au știut că acolo lipsesc indicatoare rutiere?