„La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 09:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a fost găsită spânzurată la o locuință din comuna Brebeni, județul Olt.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coteana, împreună cu echipa operativa din cadrul Poliției Municipiului Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei ca fiind un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Brebeni, care s-ar fi spânzurat într-o anexă din fața locuinței sale.
Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.„, transmite IPJ Olt.