Un bărbat de 42 de ani a fost prins la braconaj piscicol pe râul Olt, în zona localităţii Drăgănești – Olt. Acesta desfășura activități de pescuit cu ajutorul unei ambarcațiuni pneumatice și a mai multor plase de pescuit comercial, în lungime totală de 2560 m, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
Efective ale Jandarmeriei Olt au desfășurat, în zilele de 29 şi 30 iunie 2019 joi, o acţiune pe râul Olt având ca obiectiv combaterea braconajului piscicol. În urma acestei acțiuni un braconier a căzut în plasa jandarmilor olteni. Este vorba de un bărbat de 42 de ani căruia jandarmii i-au întocmit dosar penal.
„ Făptuitorului i s-au întocmit acte de constatare pentru «pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”, și «producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial» , fapte prevăzute de art. 64, lit. a şi lit. i. din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Făptuitorul împreună cu documentele de constatare şi uneltele folosite la pescuit a fost predat organelor de urmărire penală competente în vederea continuării verificărilor, iar peştele din plase a fost redat mediului natural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
Jandarmii reamintesc că: „ pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” , „transportul fără documente legale a peștelui obținut prin pescuit” și ,,comercializarea fără documente legale a peştelui”, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani.