Ofițerul George Adrian Bărbulescu, cel care a amenințat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Șercan, este din Slatina

0
2072

Tatăl ofițerului, actualmente pensionar, a lucrat la Poliția Județeană Olt ca agent de poliție, este originar din Scornicești, nepot al familiei Bărbulescu, rudă prin alianță cu familia lui Nicolae Ceaușescu.

Au fost percheziţii, miercuri dimineaţă, la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza şi acasă la un ofiţer al instituţiei. Colegii săi din IGPR îl bănuiesc pe acesta că ar fi persoana care a ameninţat-o pe jurnalista Emilia Şercan.

Este vorba despre un ofițer de poliție, angajat al Academiei de Poliție. El a fost depistat în Slatina, potrivit informațiilor Digi24.

Jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, în urmă cu o săptămână, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări cu moartea.

Jurnalista a precizat că a cenzurat o parte din conţinutul mesajului pentru a-i proteja pe cei dragi ei. Ea a depus o plângere la poliție, iar aceștia cu început cercetările.

Sursa: digi24.ro

Foto: Fundația Friends for Friends