Bărbat din Dobrosloveni, ucis în bătaie după ce i-a propus unui prieten de pahar să întrețină relații sexuale

0
722

Magistrații Tribunalului Olt au dispus, vineri, 8 august, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Dobrosloveni, după ce acesta și-a omorât în bătaie prietenul de pahar.

Cei doi au băut împreună în casa inculpatului din comuna Dobrosloveni, iar victima, un bărbat de 49 de ani, i-a propus să întrețină relații sexuale.

Acesta lucru l-a scos din minți pe inculpat, care i-a aplicat multiple lovituri cu tot felul de obiecte aflate la îndemână.

„În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 7 august, în timp ce se aflau la locuinţa inculpatului S.P. din com. Dobrosloveni, sat Reşca, jud. Olt,  pe fondul unui conflict spontan, apărut ca urmare a consumului de alcool şi generat de propunerea victimei M.I. (un bărbat în vârstă de 49 ani, din aceeaşi localitate) de a întreţine relaţii sexuale, autorul a agresat-o fizic aplicându-i multiple lovituri cu pumnii, picioarele, cu corpuri contondente, respectiv un fier beton, o coadă de mătură şi un ciomag, i-a comprimat regiunea toracică cu picioarele, producându-i un traumatism toracic cu multiple fracturi şi rupturi de organe interne, după care a târât-o pe victimă, care era în stare de inconştienţă,  în afara curţii, a dezbrăcat-o de pantaloni, lăsând-o complet dezbrăcată şi a abandonat-o într-un şanţ, în apropierea casei, la scurt timp survenind decesul”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Anchetatorii au stabilit că moartea victimei a fost violentă, s-a produs în dimineaţa zilei de 8 august şi s-a datorat hemoragiei interne, urmare a unui traumatism toracic, cu multiple fracturi costale cu rupturi de organe interne toracice.