Aproape 200.000 de olteni au sunat la 112, anul trecut

0
86

Potrivit unei statistici a Serviciului de Telecomunicații Speciale, în județul Olt, din totalul apelurilor efectuate la 112, aproape jumătate reprezintă non-urgențele. Adică, unii olteni au apelat din greșeală numărul de urgență, au solicitat informații care nu fac obiectul acestui serviciu, au făcut farse sau au adus injurii personalului. Din aproape 200.000 de apeluri, jumătate au fost false.

Astfel, pe parcursul anului trecut, operatorii STS 112 au preluat, pentru județul Olt, 198.857 de apeluri. Dintre acestea, 100.256 de apeluri, adică 50,42 de procente, au fost urgențe reale, pentru care a fost necesară intervenția specialiștilor. Totodată, 98.601 de apeluri efectuate la 112, adică 49,58 de procente, au fost false.

Dintre toate apelurile efectuate la 112, cele mai multe, respectiv 66.138 (44,29%), au fost redirecționate de operatorii STS către Serviciul de Ambulanță Județean Olt, alte 37.511 (25,12%) fiind preluate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Totodată, 32.866 (22,01 procente) au fost primite prin 112 de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență și SMURD Olt, 9.623 (6,44 la sută) s-au adresat Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, iar 3.204 (2,15%) au fost pentru alte agenții.

În 2021, 15.507 olteni au apelat 112 pentru a sesiza probleme legate de virusul SARS-Cov2.