Amenzi de două miliarde de lei, în urma raziilor desfășurate pe drumurile județului

0
171

Polițiștii din cadrul IPJ Olt au derulat, la finalul săptămânii trecute, mai multe controale pe drumurile publice, fiind aplicate 619 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei.

45 de șoferi au rămas fără permis de conducere.

„Pentru abaterile constatate, au fost reținute 45 de permise de conducere, dintre care 25 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 8 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 12 pentru alte abateri.

De asemenea, au mai fost reținute 21 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Totodată, au fost constatate cinci infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care trei pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, una pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.