Amenzi de 250.000 de lei, în urma raziilor desfășurate pe drumurile din Olt

0
201

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au derulat controale pe drumurile județului, în perioada 12-15 august, fiind aplicate peste 750 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 250.000 de lei.

Ca măsură complementară, au fost reținute 139 de permise de conducere şi 27 de certificate de înmatriculare.

„Din totalul de permise de conducere reținute, 96 au fost pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 13 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 30 pentru alte abateri”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

De asemenea, polițiștii au constatat și 16 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care două pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, patru pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, opt pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 2 alte infracțiuni.