ALȚI DOI OLTENI AU PIERDUT LUPTA CU COVID-19

0
828

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, joi, 14 ianuarie, 59 de noi infectări cu COVID-19, în judeţul Olt. Numărul total al persoanelor infectate a ajuns, astfel, la 10.077 de la începutul pandemiei. Rata de infectare la nivelul județului este de 0,72 cazuri la 1.000 de locuitori.

De asemenea, autoritățile sanitare din Olt au raportat încă două decese, numărul persoanelor care au pierdut lupta cu noul coronavirus ajungând la 227. 

Până astăzi, 14 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 684.917 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

614.545 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.525 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 17.035 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

 În intervalul 13.01.2021 (10:00) – 14.01.2021 (10:00) au fost raportate 66 de decese (44 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău,  Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu prezentat comorbiditățise arată în buletinul de presă transmis de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.739. Dintre acestea, 1.101 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.104.229 de teste RT-PCR și 29.829 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.709 teste RT-PCR (16.474 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.235 la cerere) și 5.957 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 30.365 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.610 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.792 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 109 persoane.