Adolescent din Găneasa, grav accident cu motocicleta, în apropierea localității Bistrița Nouă

0
1021

UPDATE: Adolescentul de 16 ani, din Găneasa, a murit la Spitalul Slatina.

Știrea Inițială:

Un grav accident rutier a avut loc, duminică, 25 octombrie, în apropierea localității Bistrița Nouă. Un minor de 16 ani, din Găneasa, ce conducea o motocicletă, a fost acroșat de o mașină, acesta suferind fractură de craniu și alte leziuni.

Reprezentanții ISU Olt au precizat că adolescentul a fost transferat la UPU Slatina, în stare comatoasă.

„Pompierii SMURD Slatina și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt au intervenit, pe Drumul European 574, în apropierea localității Bistrița Nouă, pentru acordarea îngrijirilor medicale unui motociclist, victima unui accident rutier. Paramedicii l-au găsit pe minor, în vârstă de 16, din comuna de Găneasa, în stare de inconștiență, cu otoragie, hemoptizie, suspect de fractură de bază de craniu. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina, în stare comatoasă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

foto: arhivă