ACCIDENT RUTIER ÎN MUNICIPIUL SLATINA

0
683

Pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, a avut loc, în Ziua Sfântului Ilie, un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.