Accident pe breteaua de acces a Drumului Expres, la intrarea în Balș

0
565

Polițiștii olteni au fost sesizați, în această seară, prin numărul unic de urgență cu privire la producerea unui accident rutier pe breteaua de acces a Drumului Expres 12 (DEx12), la intrarea în orașul Balș. În nefericitul eveniment au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul București și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj.

În urma evenimentului rutier, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Orășenesc Balș.

Tânărul de 22 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar bărbatului, în vârstă de 43 de ani, urmează a-i fi recoltate mostre biologice de sânge la unitatea spitalicească.” a transmis IPJ Olt.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.