Accident, la ieșirea din Scornicești

0
677

Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 27 august, pe Drumul Național 65 – European 574, în afara localității Scornicești, fiind implicate două mașini.

Două persoane, soț și soție, ce mergeau către Pitești, au avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportate la Spitalul Slatina.

„Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că, în eveniment, la ieșire din localitatea Scornicești către Slatina, au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Perieți, județul Olt, iar celălalt de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Slatina. În urma coliziunii, bărbatul în vârstă de 55 de ani și o femeie, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Slatina, ambii din același autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.