Accident în intersecția de la Piatra-Olt. Un octogenar a făcut o depășire neregulamentară

0
377

Un alt accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe raza orașului Piatra-Olt, la intersecția DN64 cu Drumul Județean 677.

Două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, au fost implicate în accident. Unul dintre șoferi, ce are 80 de ani, a fost transportat la UPU Slatina.

„Pompierii SMURD Slatina au intervenit în această dimineață, în orașul Piatra-Olt, la intersecția Drumului Național 64 cu Drumul Județean 677, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii. Pompierii SMURD au preluat unul dintre șoferi, în vârstă de 80 de ani, din orașul Corabia, conștient, cu traumatism cranio-facial, traumatism toracic, excoriații la membrul inferior stâng și plagă la membrul superior stâng. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Polițiștii spun că accidentul a fost produs de bărbatul de 80 de ani care a efectuat o depășire neregulamentară.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 80 de ani, ar fi efectuat o depășire neregulamentara, acroșând un autovehicul care efectua un viraj la stânga. În urma impactului autoturismul care efectua depășirea a fost proiectat intr-un gard”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Cel de-al doilea șofer nu prezenta urme vizibile de traumă și a refuzat transportul la spital.