Accident cu patru mașini, între Slătioara și Slatina

0
501

Patru mașini au fost implicate miercuri, 22 iunie, într-un accident rutier ce a avut loc pe Drumul Național 65 – European 574, între localitățile Slătioara și Slatina, la ieșirea de pe Podul Olt. 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au stabilit că cele patru autoturisme au intrat în coliziune față-spate, cel mai probabil pentru că nu s-a păstrat distanța corespunzătoare.

O femeie din comuna Curtișoara a ajuns la UPU Slatina, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat că, pe sensul de deplasare Slatina către Craiova, au intrat în coliziune față – spate, patru autoturisme.

În urma evenimentului, o femeie, în vârstă de 50 de ani, din comuna Curtișoara, pasageră în ultimul autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Slatina, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.