Potrivit statisticii IPJ Olt, în martie, la nivelul județului au fost înregistrate 187 de infracțiuni de furt.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a precizat că infracțiunile de furt din luna martie sunt în scădere față de perioada similar a anului trecut.
„În luna martie 2020, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizate 187 de infracțiuni de furt, constatându-se o scădere cu 41 de fapte fața de aceeași perioadă a anului trecut”, a spus Dicu.
Cele mai multe sunt furturi din locuințe, din societăți comerciale și mașini.
„Dintre acestea, 34 au fost furturi din locuințe, 34 furturi din societăți comerciale și 17 din autovehicule”, au mai spus reprezentanții IPJ Olt.
Totodată, oltenii au mai reclamat furturi de animale, păsări sau genți.