Vom trăi și vom vedea
Cu mic, cu mare, toată suflarea de pe cea de-a treia planetă de la Soare a intrat în anul 2025, iar mieii speranței de mai bine au nins din abundență prin poienile sufletelor. În ce-i privește pe români – popor născut și crescut pe plaiuri mioritice – și-au încărcat până la refuz sania cu zurgălăi a bucuriei și au așteptat ca aceasta să alunece ca vântul pe albul imaculat al Noului An. O așteptare cu atât mai întemeiată, cu cât înhămaseră la respectiva sanie toți caii pur-sânge pe care au putut să-i mai adune de prin țarcurile bântuite de lupi, ai originalei lor democrații.
Pe cât a fost de mare așteptarea lor, pe atât și dezamăgirea care i-a izbit cu puterea unui trăsnet. După lovitura în plex, prin care li s-a anulat votul de la prezidențiale, a urmat lovitura și mai năprasnică, direct în bărbie, aplicată profesionist prin așa zisa ordonanță-trenuleț care le-a anulat și dreptul la un trai decent. Încă o dată, ca de atâtea ori în istoria lor zbuciumată, românii s-au trezit pe un pământ al făgăduinței sterp, total infertil. Nicio sămânță din promisiunile guvernanților n-a germinat în pământul acesta mult prea expus încălzirii globale și atacurilor mișelești, zi și noapte, din toate părțile, cu dronele corupției și fărădelegii.
Pe un pământ deasupra căruia propria clasă politică nu mai este în stare să întindă niciun fel de umbrelă protectoare, desigur că orice migratori își pot întinde corturile și pretinde că totul le aparține. Și oricâtă zăpadă ar mai ninge din norii albi ai sufletului românesc, aceasta este luată imediat în custodie străină. Românii se văd nevoiți să plătească extrem de scump accesul la orice pârtie a bunăstării și progresului, care li se mai deschide uneori, dintr-o bunăvoință interesată. Așa s-a întâmplat la intrarea în NATO, apoi în Uniunea Europeană și, cel mai recent, după un cortegiu de umilințe, la intrarea în Schengen. Mai sus pomenita sanie cu zurgălăi a bucuriei românești a rămas înțepenită pe șleaurile înghețate ale promisiunilor guvernanților.
O disperare profundă amenință să ne cuprindă pe toți, în condițiile în care ne vedem înșelați, pentru a mia oară, de cei în care mai aveam o țâră de încredere. Ne zbatem neputincioși, ca prinși în ghearele unei păsări de pradă, preistorice, anul 2025 anunțându-se ca unul de mare austeritate. O austeritate care, bineînțeles, nu-i va afecta câtuși de puțin pe cei din vârful muntelui guvernării. Ei sunt atât de bine înfipți în stânca nesimțirii, încât oricâte avalanșe ar trece peste ei nu i-ar clinti din loc. Plângerea și scrâșnetul dinților se întâmplă numai la baza muntelui, unde mulțimea captivă se vede mereu nevoită să mai strângă câte o gaură la curea, să nu-i cadă pantalonii. Cei mai mulți dintre noi abia mai putem respira, de cât de tare am strâns cureaua. Ceea ce ne mai ține în picioare este că se aude de un mare cutremur care va spulbera muntele și va permite câmpiei să nască noi forme de relief. Vom trăi și vom vedea…
Constantin Smedescu
