Următorul nivel, ruleta rusească!
Ne-am obișnuit, în pragul fiecărui scrutin electoral, să pariem pe câte un politician. Nu suntem siguri că, dacă va câștiga, va fi la înălțimea tuturor speranțelor noastre. Dar pariem pe el, ne punem toată inima în palma lui și așteptăm să ne confirme încrederea. În naivitatea noastră de începători în ale jocului democratic, uităm că și aici, ca în orice joc, este vorba de un risc. Iar surprizele pot să ne doară ca în cazul pierderii unui prieten drag.
Nu știu câți vor fi pariat pe Nicușor Dan, foarte puțini în realitate, el însuși recunoscând, cu ocazia desemnării ca premier a lui Eugen Tomac, că votul prin care a ajuns el președinte a fost unul negativ. Chiar și acei puțini care vor fi votat în favoarea lui, pozitiv, se simt acum nevoiți să accepte că au pariat greșit. Nicușor Dan este oglinda perfectă a falimentului clasei politice românești, postdecembriste. Desemnarea ca premier a unui lider de partid care nu are absolut nicio reprezentare în Parlamentul țării, reprezintă o sfidare a democrației la un nivel de care numai Traian Băsescu a fost în stare.
De fapt, se pare că Eugen Tomac, crescut și format ca om politic sub aripa lui Traian Băsescu, a fost desemnat ca prim ministru tocmai pentru că a absolvit o asemenea școală, unde se preda tehnica driblingului în regim de viteză a jocului democratic. Iar Nicușor Dan, prin intenția sa vizibilă, declarată sau nu, de a-și înființa un partid prezidențial, l-a ales pe Eugen Tomac tocmai pentru că avea nevoie de un asemenea tehnician. El nu face decât să confirme că urmează un model care a mai fost experimentat. Nu contează că experimentul a eșuat. Partidul Mișcarea Populară, inițiat de Traian Băsescu, al cărui lider este acum Eugen Tomac, abia a reușit să treacă pragul electoral în 2016, pentru ca ulterior flacăra lui să se piardă în întunericul de pe marginea drumului.
Urmează să vedem dacă cel chemat de urgență, venind direct de la vestiarele democrației și introdus într-un moment de întrerupere a jocului, va reuși să convingă Parlamentul să-l valideze. Un Parlament scindat în prezent de atâtea linii roșii, încât trecerea printre ele necesită într-adevăr abilități speciale, ca de magician. De care însă nu prea îl vedem în stare pe Eugen Tomac. Dacă nu cumva are el pe cineva în cabina VAR a democrației românești care, după cum am văzut, poate să anuleze goluri marcate perfect regulamentar. Sau, invers, după cum se pare că va fi cazul, să valideze goluri marcate din poziții clare de ofsaid.
Am votat și eu, într-un final de alegeri, cu Nicușor Dan. Mai ales că, în tinerețea lui studențească, auzisem că a colindat și pe dealurile Cârloganilor, invitat de colegul său Petrișor Dinu – azi un matematician cu renume. L-am votat fără să pun niciun pariu pe el. Nu aveam așteptări de la el, doar că-l va desemna, așa cum a promis, ca prim ministru pe Ilie Bolojan. Într-un fel indirect, am mers pe mâna politicianului Ilie Bolojan. Am crezut în el, am crezut că va face din România ce am auzit că a făcut din Oradea, adică un colț de rai românesc. Un exemplu de bun administrator. Am crezut în astfel de vorbe, fără nicio demonstrație. N-am vrut să fiu precum Toma necredinciosul, care a crezut numai după ce a văzut. Am auzit și am crezut. Iar acum, mă simt ca după o noapte lungă de jucat la ruletă, cu toată averea pierdută.
Căci nimic nu poate fi mai amar decât o iluzie. O încredere trădată. Contrar tuturor așteptărilor, ne-am trezis sub canonada unor atacuri mortale: la proprietate, la inițiativa particulară, la calitatea vieții. Atacuri învăluite în catifeaua reformelor, de pe urma cărora cetățeanul nespecial este acum numărat la podea, la câteva secunde de declararea knockout-ului.
Democrația românească a ajuns ca un cazinou în care se joacă la ruletă. Se pierd certitudini, speranțe, încredere. Iar când nimeni nu va mai avea nimic de pierdut, următorul nivel va fi, desigur… ruleta rusească.
Constantin Smedescu
